Ministerul Afacerilor Interne
EnglishFrenchRomanian

ANUNŢ – Concurs încadrare directă agent la Biroul Logistic din Direcţia Generală de Paşapoarte

Direcţia Generală de Paşapoarte organizează concurs, în condiţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele acte normative cu modificările şi completările ulterioare, în vederea ocupării, prin încadrare directă, a unui post vacant de agent de poliţie la Biroul Logistic din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte, post al cărui indicator a fost aprobat prin Nota-raport nr. 2808221/6 din 03.03.2022 prin care ministrul afacerilor interne a aprobat inițierea demersurilor necesare în vederea ocupării prin concurs a 27 posturi vacante de execuție, prevăzute în statul de organizare al Direcției Generale de Pașapoarte și ale serviciilor publice comunitare de pașapoarte județene.

Sari la conținut