Ministerul Afacerilor Interne

ANUNȚ – concurs șef birou la Biroul Juridic din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte

Direcţia Generală de Paşapoarte organizează concurs, în condiţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 107/2017 privind asistenţa juridică în Ministerul Afacerilor Interne şi în unităţile, instituţiile şi structurile din subordinea acestuia şi ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, toate actele normative cu modificările şi completările ulterioare, cu recrutare din sursă internă, din rândul ofiţerilor de poliţie din Ministerul Afacerilor Interne, absolvenţi de studii superioare care îndeplinesc condiţiile legale, în vederea ocupării postului vacant de şef birou (funcţionar public cu statut special) la Biroul Juridic din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte.

Sari la conținut